UPDATE. Incendiu la Judecătoria Cornetu/Incendiul a fost lichidat

Publicat: 04 03. 2024, 07:05
Actualizat: 04 03. 2024, 12:28

UPDATE ISU Bucureşti-Ilfov:

„În jurul orei 11.54, incendiul a fost lichidat”, au transmis pompierii.

UPDATE: 

La ora 7.00, ISU a anunţat că dispozitivul de la faţa locului a fost redimensionat. Astfel, au rămas la locul incendiului 9 autospeciale de stingere, 3 autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime şi o ambulanţă SMURD.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

ISU Bucureşti-Ilfov a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o clădire administrativă unde îşi desfăşoară activitatea Centrul Cultural şi Judecătoria Cornetu.

Incendiul s-a manifestat la nivelul mansardei pe o suprafaţă de aproximativ 1500 de metri pătraţi.

La faţa locului au intervenit 14 autospeciale de stingere, 4 cisterne, 3 autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD.

Nu au fost înregistrate victime.

ISU Bucureşti-Ilfov a transmis că, în jurul orei 5.00, incendiul a fost localizat, iar pompierii intervin pentru decopertare şi lichidare.