INCENDIU la o hală în care se construia o fabrică de parafină, la ieşirea din Chitila

Publicat: 23 07. 2014, 12:12
Actualizat: 04 04. 2020, 09:04

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ilfov a spus că intervenţia este dificilă, deoarece incendiul este violent şi a cuprins o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi.

Petruş Simion a precizat că pompierii au reuşit să izoleze focul, în condiţiile în care exista riscul ca incendiul să se extindă la o clădire de birouri care este lipită de hală.

Pompierii intervin cu cinci autospeciale cu apă şi spumă. ISU Ilfov a mai trimis la locul incendiului o ambulanţă şi un echipaj de descarcerare.