Incendiu la Rafinăria Arpechim din Piteşti -2

Un incendiu a izbucnit, vineri, la Rafinăria Arpechim din Piteşti, la un turn de la secţia de utilităţi aflată în apropierea secţiei de piroliză, iar 11 autospeciale ale pompierilor s-au deplasat în zonă, reprezentanţii ISU afirmând că nu există pericol deoarece secţiile sunt închise pentru revizie.

Urmărește
10 afișări

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, Mădălina Epure, incendiul a izbucnit în jurul orei 10.00, la un turn de răcire înalt de aproximativ 15 metri, aflat la o distanţă de 200 de metri de secţia de piroliză.

La faţa locului au intervenit şapte autospeciale ale ISU şi patru autospeciale ale serviciului privat de intervenţie al rafinăriei, dintre care două cu autoscară pentru intervenţie la înălţime.

Primele cercetări arată că focul a izbucnit la grătarele de răcire ale turnului, care sunt din plastic.

Turnul de răcire şi secţia de piroliză a rafinăriei sunt în revizie, iar înainte de izbucnirea focului o echipă de muncitori care făcea revizia turnului de răcire a acţionat cu un aparat de sudură în zonă, aceasta fiind posibila cauza a incendiului.

La ora transmiterii acestei ştiri, incendiul, în urma căruia nu au existat victime, fusese stins, iar pompierii continuau să lucreze pentru îndepărtarea unor evetuale focare.

În prezent, toate instalaţiile Arpechim sunt oprite, refinăria aflându-se în revizie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici