INCENDIU la Rin Grand Hotel din Capitală. Aproximativ 150 de metri pătraţi au ars

Publicat: 23 07. 2013, 21:29
Actualizat: 30 03. 2020, 03:20

UPDATE 21:30 – Incendiul de la Rin Grand Hotel a fost stins

Incendiul izbucnit marţi seară la parterul Rin Grand Hotel din sectorul 4 a fost stins la 21.30, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile.

Incendiul, care a fost semnalat la 112 printr-un apel făcut în jurul orei 20.45, a izbucnit la patiseria hotelului, unde au ars aproximativ 150 de metri pătraţi, potrivit sursei citate.

Focul a afectat însă şi spaţii administrative aflate la etajul I, a mai spus Daniel Vasile.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti a adăugat că nu a fost necesară evacuarea hotelului, deoarece spaţiile de locuit ale acestuia se află de la etajul II în sus.

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere şi o autoscară, la faţa locului fiind adus şi un echipaj de prim ajutor.