- Home
- Social
- SATU MARE, (10.04.2015, 08:55)
- Vasile Măgrădean
Video INCENDIU la Satu Mare: Şase persoane, între care trei copii, au murit carbonizate - VIDEO
Şase persoane, între care trei copii, au murit carbonizate, în urma unui incendiu care a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, într-o locuinţă improvizată din Satu Mare, focul izbucnind, cel mai probabil, de la o scânteie.
Urmărește
850 afișări
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare, Aurel Ulici, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că, în noaptea de joi spre vineri, ISU Satu Mare a fost anunţat despre producerea unui incendiu la o casă de locuit improvizată din municipiul Satu Mare, iar pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi două ambulanţe SMURD.
"La sosirea echipajelor de intervenţie, se degaja o mare cantitate de fum, întreaga locuinţă, construită în cea mai mare parte din material lemons, fiind cuprinsă de flăcări. Din nefericire, s-au găsit un număr de şapte victime, dintre care şase carbonizate, respectiv, trei adulţi şi trei copii, a şaptea persoană, o femeie, care suferea arsuri de gradul doi la faţă şi la mâna dreaptă, după acordarea primului ajutor medical, a fost transportată de urgenţă la Unitatea de Primiri Urgenţe din Satu Mare”, a spus Ulici.
Potrivit acestuia, în urma incendiului au ars o mare parte a locuinţei improvizate, piese de mobilier şi aparatură electronică.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
ANALIZĂ ZF. În România importurile asigură 60% din consumul de produse lactate în România
-
Ion Cristoiu: O moştenire a Războiului Rece: NATO
-
SUA şi Marea Britanie înăspresc sancţiunile împotriva industriei petroliere ruse
”Cauza probabilă a incendiului o reprezintă jar sau scânteie, căzute pe materialele combustibile, textile, aflate în imediata apropiere a unui mijloc de încălzire improvizat”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:44
-
astăzi, 08:36