În cadrul consultării publice, locuitorii oraşului Galaţi sunt invitaţi să-şi exprime opinia cu privire la personalităţile care ar putea avea un bust pe unul dintre cele patru socluri special amenajate
în parcul Mihai Eminescu, recent modernizat.
În total, au fost nominalizate 18 personalităţi care s-au născut în Galaţi sau care au contribuit la dezvoltarea oraşului. Sondajul se desfăşoară pe reţeaua de socializare până pe data de 26 septembrie.
„Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a lansat, pe Facebook, o consultare publică, în cadrul căreia îi invită pe gălăţeni să-şi exprime opinia cu privire la personalităţile care ar putea avea
un bust pe unul dintre cele patru socluri special amenajate în Parcul Mihai Eminescu. În urma centralizării propunerilor venite din partea instituţiilor de cultură şi a organizaţiilor profesionale au fost
nominalizate 18 personalităţi care şi-au lăsat amprenta culturală în municipiul Galaţi”, a anunţat Biroul de Presă al Primăriei Galaţi.
Personalităţile propuse de municipalitate sunt femei şi bărbaţi care şi-au pus amprenta asupra oraşului. Este vorba despre poeţi, scriitori, artişti plastici, compozitori, ingineri, ziarişti, politicieni, profesori, actori, militari şi oameni ai bisericii. Pe lista Primăriei, printre alţii, sunt generalul Eremia Grigorescu, politicianul Mihail Kogălniceanu, scriitoarea Hortensia Papadat-Bengescu, pictorul Camil Ressu, compozitorul Iosif Ivanovici, prima femeie inginer din Europa, Elisa Leonida Zamfirescu, şi prima femeie paraşutist din România, Smaranda Brăescu.