Incendiu provocat de un pacient la Spitalul de Psihiatrie din Arad. Printre victime se află şi trei cadre medicale
Potrivit ISU Arad, pompierii au fost sesizaţi duminică dimineaţa, la ora 4.24, cu privire la un incendiu provocat de un pacient într-un salon al Spitalului de Psihiatrie din Arad.
La interventie s-au deplasat două autospeciale de stingere şi mai multe chipaje SMURD, cu un total de 18 subofiţeri şi 3 ofiţeri.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta într-o rezervă a spitalului cu degajare mare de fum şi posibilitatea de extindere.
O parte a pacienţilor, aproximativ 15 persoane, s-au autoevacuat. Pompierii au evacuat alţi 6 pacienţi şi 3 cadre medicale.
Echipajele medicale au evaluat persoanele evacuate. Şase dintre acestea, trei pacienţi şi trei cadre medicale, au fost transportate la UPU Arad, după ce s-au intoxicat cu fum.
Incendiul a fost lichidat în aproximativ 20 de minute.
Conform ISU Arad, cauza probabilă a incendiului a fost folosirea cu intenţie a unor surse de aprindere.