Incendiu PUTERNIC în gara Oraviţa. Flăcările au cuprins patru vagoane | FOTO

Publicat: 21 03. 2019, 20:34
Actualizat: 23 08. 2021, 15:27

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin a anunţat, joi seara, că a fost solicitat prin apel la 112 să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în gara oraşului Oraviţa, la mai multe vagoane dezafectate.

Imediat, două echipaje din cadrul Secţiei de Pompieri Oraviţa s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale de stingere. Pompierii au constatat că incendiul se manifesta violent la patru vagoane şi ameninţa să se propage la alte trei garnituri, precum şi la un depozit.“În aproximativ 15 minute de la anunţare, pompierii militari au reuşit să localizeze incendiul şi au acţionat şi pentru îndepărtarea celorlalte vagoane din apropierea celor cuprinse de flăcări. Având în vedere suprafaţa mare afectată, pentru eficientizarea misiunii de stingere a fost solicitat în sprijin un al treilea echipaj din cadrul aceleiaşi secţii de pompieri”, a arătat ISU Caraş-Severin.

La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii din judeţul Caraş-Severin intervin pentru lichidarea incendiului.