Incendiu puternic într-o pădure de molid din Harghita
Aproximativ cinci hectare de plantaţie de molid au ars într-un incendiu puternic în judeţul Harghita, pompierii reuşind să stingă focul după o intervenţie dificilă, care a durat aproape unsprezece ore.
Incendiu puternic într-o pădure de molid din Harghita
Pompierii de la Detaşamentul Topliţa supraveghează şi la această oră plantaţia de molid, care a început să ardă vineri, din cauza unui foc lăsat nesupravegheat pe păşunea din imediata apropiere.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, incendiul a izbucnit vineri la prânz, iar flăcările care se înălţau de pe dealul Orozdig erau vizibile din oraşul Topliţa.
La intervenţie au fost mobilizaţi 18 pompieri militari din Topliţa, 11 pompieri voluntari de la Serviciul pentru situaţii de urgenţă din localitate şi trei pădurari de la Ocolul Silvic.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
"Intervenţia a fost foarte dificilă. Pe de o parte din cauza lipsei de apă în zonă şi a terenului accidentat care nu a permis autospecialelor să ajungă la incendiu, iar pe de altă parte din cauza vântului care a intensificat flăcările. Au fost momente când pompierii nici nu se puteau apropia de plantaţie, flăcările fiind înalte de zece metri", a declarat, sâmbătă, ofiţerul Ilie Crăciun de la ISU Harghita.
După aproape 11 ore de luptă cu focul, folosindu-se doar de lopeţi şi măturoaie şi de câteva butoaie cu apă cărate de la câţiva kilometri depărtare, aduse de un camion până la baza dealului, pompierii au reuşit să localizeze incendiul şi să stingă focarele de suprafaţă.
Peste noapte, însă, vântul a reaprins focarele care mocneau în adâncime, cei nouă pompieri militari rămaşi acolo chinuindu-se, până dimineaţă, să stingă focul.
Potrivit ISU, până în prezent au ars aproximativ cinci hectare de plantaţie tânără de molid, cu arbori înalţi de aproximativ trei metri, iar pericolul încă nu a trecut, mai mulţi pompieri rămânând acolo pentru a continua supravegherea zonei.
Potrivit pompierilor, incendiul a fost provocat de flăcările intensificate de vânt ale unui foc aprins de un localnic pe păşunea din imediata vecinătate, în scopul îndepărtării resturilor vegetale după cosit.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO