Incendiu puternic la o casă din Braşov
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, la ora izbucnirii incendiului în imobil se afla un bătrân de 70 de ani, care a fost scos la timp din clădire.
„A ars în totalitate acoperişul, pe o suprafaţă de 80-100 de metri pătraţi. De asemenea, a fost distrusă şi o parte din mansardă, pe o suprafaţă de
70-80 de metri pătraţi şi am fost nevoiţi să decopertăm pentru a putea stinge incendiul”, a spus reprezentantul ISU Braşov.
Pompierii au intervenit cu o autospecială din Poiana Braşov şi cu două din cadrul ISU Braşov, intervenţia durând aproximativ patru ore.
Imobilul respectiv, denumit „Casa Crăciun”, a funcţionat în regim de pensiune, fiind inclus în circuitul turistic până în urmă cu doi ani.