Incendiu puternic la o şcoală din Galaţi. Elevii vor reveni la cursuri de miercuri
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă, a declarat că incendiul care a izbuncit marţi dimineaţă la Şcoala Generală nr. 22 a fost lichidat, pompierii intervenind cu patru autospeciale, la faţa locului fiind trimisă şi o ambulanţă SMURD.
Chiriţă a precizat că incendiul a izbucnit în Biroul Contabilitate al şcolii, aflat la etajul al doilea, iar cei aproximativ 380 de elevi de clasele I-IV care se aflau la cursuri, la parter şi la etajul întâi al clădirii, au fost evacuaţi.
Două persoane, contabilul şcolii şi părintele unui elev, au avut nevoie de îngrrijiri medicale din partea echipajului SMURD sosit la faţa locului, după ce au suferit atacuri de panică.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Galaţi, Mioara Enache, a declarat că din cauza fumului s-a decis suspendarea cursurilor pe parcursul zilei de marţi, cei aproximativ 700 de elevi ai unităţii de învăţământ, care învaţă în trei schimburi, urmând să revină la ore de miercuri.
Potrivit reprezentantului ISJ Galaţi, primele informaţii arată că incendiul ar fi izbucnit din cauza unei surse de încălzire lăsate nesupravegheată în biroul de contabilitate, acest lucru urmând să fie stabilit de către pompieri.
Conform sursei citate, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi a început o anchetă pentru a se stabili cu exactitate cauzele producerii incendiului, iar dacă există vinovaţi, aceştia vor fi sancţionaţi.
La rândul lor, reprezentanţii Primăriei Galaţi spun că o comisie a instituţiei va evalua pagubele şi că primele estimări sunt că vor fi necesare lucrări de reparaţii.
”O comisie din cadrul Primăriei evaluează pagubele produse în urma incendiului. Din primele estimări, apreciem că sunt necesare lucrări de reparaţie şi zugrăveală a pereţilor de pe holul de la etajul al doilea al şcolii, precum şi lucrări de reparaţie a instalaţiei electrice de pe etajul afectat”, spun reprezentanţii Primăriei Galaţi, adăugând că după evaluarea pagubelor municipalitatea va începe procedurile de atribuire a acestor lucrări, conform legii
Incendiul la Şcoala Generală nr. 22 din municipiul Galaţi a izbucnit marţi dimineaţă, în jurul orei 9.00.