Prima pagină » Social » Incendiu puternic la restaurantul care găzduieşte un festival celebru din Caraş-Severin

Incendiu puternic la restaurantul care găzduieşte un festival celebru din Caraş-Severin

Un incendiu a izbucnit, marţi, la un complex turistic din judeţul Caraş-Severin unde, în fiecare vară, este organizat Festivalul de Jazz de la Gărâna, clădirea fiind distrusă de flăcări, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Incendiu puternic la restaurantul care găzduieşte un festival celebru din Caraş-Severin
Mediafax
18 oct. 2016, 18:12, Social

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Caraş-Severin transmite că pompierii militari s-au deplasat de urgenţă, în jurul orei 14.00, în Poiana Lupului, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la restaurantul unui complex turistic unde are loc Festivalul de Jazz de la Gărâna, în fiecare vară.

„Echipajele de pompieri militari şi Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Brebu Nou şi Văliug intervin pentru stingerea incendiului care se manifestă generalizat şi violent la întreaga construcţie”, transmite ISU Caraş-Severin.

Din cauza materialelor şi elementelor de construcţie din lemn, care au favorizat arderea intensă, focul nu a fost stins nici la ora transmiterii acestei ştiri, restaurantul fiind afectat în proporţie de 80%.

Deocamdată, nu se ştie de la ce a izbucnit incendiul.