Incendiu puternic la un rezervor de ţiţei al Petromidia Năvodari
Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri după-amiază, la un rezervor de ţiţei al Rompetrol Rafinare din Năvodari (fosta societate Petromidia), la ora transmiterii acestei ştiri mai multe echipaje de pompieri deplasându-se la faţa locului.
Incendiu puternic la un rezervor de ţiţei al Petromidia Năvodari
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, incendiul a izbucnit la un rezervor cu o capacitate de 50.000 de tone de ţiţei, care era trei sferturi plin.
Pompierii au intervenit cu opt autospeciale, fiind ajutaţi şi de echipe de pompieri din cadrul societăţii. Incendiul a fost stins în aproximativ 20 de minute, nefiind înregistrate victime sau pagube materiale, a anunţat grupul.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO