Prima pagină » Social » Incendiu violent la acoperişul unui bloc din Iaşi. 15 persoane au fost evacuate

Incendiu violent la acoperişul unui bloc din Iaşi. 15 persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit vineri seara la acoperişul unui bloc cu patru etaje din judeţul Iaşi. Nu au fost înregistrate victime, dar aproximativ 15 persoane au fost evacuate de reprezentanţii ISU.
Incendiu violent la acoperişul unui bloc din Iaşi. 15 persoane au fost evacuate
Cosmin Pirv
21 aug. 2020, 21:05, Social

Potrivit ISU Iaşi, incendiul a izbucnit la acoperişul unui bloc cu patru etaje din Tomeşti, judeţul Iaşi.

La faţa locului s-au deplasat mai multe autospeciale ale ISU Iaşi.

Incendiul s-a manifestat violent la nivelul acoperişului, dar a fost localizat de pompieri.

Nu au fost înregistrate victime, dar aproximativ 15 persoane au fost evacuate.

Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de pompieri, după lichidarea acestuia.