- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Incendiul a provocat pagube la casa parohială de lângă Biserica Armenească - VIDEO
Incendiul izbucnit vineri noaptea la clădirea de birouri din Capitală a afectat casa parohială de la Biserica Armenească, focul mistuind mansarda şi tavanul imobilului şi distrugând o serie de bunuri şi obiecte din clădire, a declarat pentru MEDIAFAX Paul Bogdan, preot paroh la Biserica Armenească.
Incendiul din Capitală a provocat pagube la casa parohială de lângă Biserica Armenească (Imagine: Marius Nemeş/Mediafax Foto)
Potrivit lui Paul Bogdan, Biserica Armenească şi muzeul bisericii nu au fost afectate de incendiu.
"A ars mansarda casei parohiale de la Biserica Armenească. A căzut tavanul casei parohiale. S-au distrus nişte bunuri, printre care şi computere. Biserica Armenească şi muzeul nu au fost afectate", a explicat preotul paroh Paul Bogdan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Războiul din Ucraina, ziua 1034. Zelenski cere diplomaţilor să modeleze opinia publică din străinătate cu privire la aderarea Ucrainei la NATO / Trump aşteaptă o întâlnire cu Putin pentru a încheia războiul
-
Retrospectivă 2024. Cele mai importante 10 evenimente din piaţa de capital: maxime istorice, finanţări record prin Fidelis, schimbări la ASF, vânzări din partea fondurilor de pensii, şocuri politice şi volatilitate
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
El a precizat că nu există o estimare a pagubelor produse de incendiu la casa parohială, situată lângă Biserica Armenească.
Potrivit preotului paroh, o echipă de cercetare se află în prezent la clădirea de birouri la care a izbucnit incendiul şi urmează să meargă să analizeze situaţia pagubelor produse de foc şi la Biserica Armenească.
Anchetatori şi specialişti fac investigaţii
Poliţişti, procurori şi specialişti au început investigaţiile, anchetatorii încercând să stabilească cauzele producerii acestuia, informează surse judiciare.
În imobil, de la etajul nouă în sus temperatura este extem de ridicată, poliţiştii luând măsuri de izolare şi de protejare a zonei.
De altfel, circulaţia rutieră a fost deviată.
Primele indicii privind cauzele producerii incendiului conduc la un scurt-circuit la panourile publicitare ancorate pe exteriorul clădirii cu 19 etaje.
În seara de vineri, începând cu ora 21.00, în sectorul 2 al Capitalei, unde este amplasat imobilul, a plouat torenţial şi a fulgerat.
Echipă din cadrul Primăriei Sectorului 2 verifică imobilul
Sâmbătă dimineaţa, o echipă a Direcţiei de Inspecţie şi Control din cadrul Primăriei Sectorului 2 a început verificările tehnice, pentru a stabili cât de afectată este rezistenţa clădirii.
Primarul Neculai Onţanu precizează că această construcţie a început în anul 2003 şi a fost finalizată în anul 2006.
Recepţia la finalizarea lucrării a fost efectuată de toţi reprezentanţii tehnici ai instituţiilor prevăzute de lege şi autorizarea ridicării clădirii de 19 etaje a fost perfect legală, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, de către Biroul d epresă al Primăriei sectorului 2 Bucureşti.
Documentaţiile de autorizare au cuprins toate avizele prevăzute de lege, respectiv:
- avizul Direcţiei Monumente Istorice nr. 1801/03.08.1998 pentru amplasarea noii clădiri;
- avizul Direcţiei Monumente Istorice nr. 20/13.01.1999 pentru împrejmuire provizorie;
- avizul Direcţiei Monumente Istorice nr.3387/19.02.1999 pentru construcţie clădire birouri;
- avizul ministerului Culturii nr. 556/27.05.1998 pentru amplasare construcţie nouă;
- avizul Direcţiei Monumentelor Istorice;
- avizul Inspectoratului de Stat în Construcţii;
- protocolul încheiat între SC "AEGEK - ROM CONSTRUCT" SRL şi Parohia Bisericii Armene Bucureşti şi Uniunea Armenilor din România;
- avizul Ministerului de Interne;
- avizul Ministerului Apărării Naţionale;
- avizul Ministerului de Interne - Brigada de Pompieri "Dealul Spirii";
- avizul R.A.T.B.;
- avizul Serviciului Român de Informaţii;
- avizul P.M.B., Departamentul Transport Public şi Căi de Comunicaţie - Comisia Tehnică de Circulaţie;
- avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române;
- avizul Inspectoratului de Sănătate Publică;
- avizul R.E.B.U.;
- avizul R.A. Apele Române;
- avizul Societăţii Naţionale de Gaze Naturale "ROMGAZ";
- avizul "ROMTELECOM" S.A.;
- avizul Regiei Autonome de Electricitate;
- avizul Regiei Generale de Apă;
- avizul Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului;
- avizul Agenţiei de Protecţia Mediului Bucureşti;
- avizul comisiei de coordonare - Direcţia Transporturi - Drumuri şi Siguranţa Circulaţiei - Primăria Municipiului Bucureşti;
- certificatul nr. 538/1999 emis de P.M.B. - Departamentul Patrimoniu Imobiliar, Direcţia Evidenţa Proprietăţii, Serviciul Nomenclatură Urbană.
În concluzie primăria susţine că autorizarea clădirii este perfect legală şi are în totalitate avizele stabilite de lege.
Primăria a precizazt că, în cursul dimineţii de sâmbătă, încă de la ora 8.00, primarul Neculai Onţanu a dispus deplasarea unei echipe a Direcţiei de Inspecţie şi Control din cadrul Primăriei Sectorului 2 în imobilul respectiv, pentru a efectua verificările tehnice necesare.
Incendiul izbucnit, vineri noaptea a fost lichidat de către pompieri, după aproape trei ore de luptă cu flăcările, au declarat reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Incendiul a izbucnit la etajele cinci şi penultimul ale clădirii de birouri de pe bulevardul Carol, la mică distanţă de Biserica Armenească.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO