Incendiul de la depozitul din Ploieşti, stins după mai bine de trei zile

Incendiul care a izbucnit la depozitul de mase plastice din Ploieşti a fost stins, miercuri seara, după mai bine de trei zile de la izbucnire. Flăcările s-au manifestat generalizat pe o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi, arzând o hală metalică şi baloţi de mase plastice în exterior.

Urmărește
128 afișări
Imaginea articolului Incendiul de la depozitul din Ploieşti, stins după mai bine de trei zile

incendiul de la depozitul din Ploieşti, stins după mai bine de trei zile

Potrivit ISU Prahova, incendiul de la depozitul de mase plastice a fost stins, dar pompierii rămân să supravegheze zona, pe timpul nopţii.

„Incendiul a fost stins. Rămân peste noapte două autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru înlăturarea efectelor negative”, a transmis ISU Prahova.

Cauza incendiului nu a fost stabilită încă, acesta urmând să fie aflată în urma unei anchete.

Incendiul la depozitul de mase plastice a izbucnit duminică după-amiază, în zona de sud a Ploieştiului, iar flăcările s-au manifestat generalizat pe o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi, arzând o hală metalică şi baloţi de mase plastice în exterior.

Poliţiştii din Prahova au întocmit un dosar penal pentru distrugere şi pentru deversarea, emiterea sau introducerea unei cantităţi de materiale în aer sau pe sol care pot provoca decesul sau vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici