INCENDIUL din clubul Colectiv: Nouă dintre cele 24 de persoane internate la Universitar, în stare gravă

Publicat: 01 11. 2015, 11:05
Actualizat: 01 04. 2020, 17:07

Potrivit medicilor, în continuare la Secţia Terapie Intensivă a Spitalului Universitar sunt internate zece victime ale incendiului din clubul Colectiv, iar dintre acestea nouă sunt în stare critică, cea de-a zecea avînd o evoluţie favorabilă.

În cazul celor nouă pacienţi, care au arsuri foarte grave, pot interveni oricând complicaţii, spun medicii.

Conform acestora, 14 dintre victime – cele care nu sunt internate în terapie intensivă – au o evoluţie bună.

Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului de vineri seară din clubul Colectiv a ajuns la 29. Alte peste 140 de persoane sunt spitalizate.