Incendiul din Masivul Bucegi: Focul se extinde către Parcul Natural, pompierii nu pot interveni

Incendiul izbucnit joi în Bucegi se extinde, duminică, spre Parcul Natural, însă flăcările nu au cuprins pădure, ci doar vegetaţie, iar în zonă nu se poate interveni cu un elicopter întrucât niciunul dintre cele două aparate de zbor ale MAI la care pot fi adaptate dispozitive cu apă nu e disponibil.

Urmărește
561 afișări
Imaginea articolului Incendiul din Masivul Bucegi: Focul se extinde către Parcul Natural, pompierii nu pot interveni

Incendiul din Masivul Bucegi: Focul se extinde către Parcul Natural, pompierii nu pot interveni (Imagine: Alin Ivan/Arhiva Mediafax Foto)

Incendiul izbucnit în Masivul Bucegi în urmă cu trei zile riscă să se extindă în continuare, către Parcul Natural Bucegi, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, maiorul Mihai Drăgan, prim-adjunct al şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, aflat în apropierea locului incendiului.

Acesta a precizat că flăcările nu au cuprins până acum pădurea, ci doar vegetaţie uscată, iar focul nu coboară către staţiunile de pe Valea Prahovei, având tendinţa de a se propaga în sus, din cauza curenţilor ascendenţi.

Maiorul Mihai Drăgan a precizat că reprezentanţii ISU Prahova au solicitat Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor intervenţia unui elicopter în zona focarului de incendiu şi li s-a răspuns că niciunul dintre cele două aparate de zbor la care pot fi ataşate dispozitive cu apă nu este disponibil, întrucât unul este trimis la service într-o altă ţară, iar celuilalt îi lipseşte o piesă.

Informaţia potrivit căreia elicopterele nu sunt disponibile a fost confirmată şi de către primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin.

Zeci de reprezentanţi ai mai multor instituţii se află, la ora transmiterii acestei ştiri, pe munte, în apropierea zonei de incendiu. Astfel, în zonă sunt reprezentanţi ai ISU, Salvamont, Gărzii de Mediu, Romsilva şi ai autorităţilor locale.

Un incendiu a izbucnit joi, în urma unui trăsnet, la altitudinea de 1700 de metri în Masivul Bucegi, pe un teren care aparţine Casei Regale a României şi care se află în administrarea Romsilva.

Până acum autorităţile au monitorizat zona de incendiu şi nu au intervenit din cauză că zona în care se manifestă incendiul este una extrem de accidentată, care face imposibilă orice intervenţie. Sâmbătă seară incendiul s-a extins, iar flăcările au fost vizibile din staţiunile de pe Valea Prahovei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici