Prima pagină » Social » Incendiul izbucnit la o clădire a Spitalului Militar din Galaţi a fost stins după aproape două ore

Incendiul izbucnit la o clădire a Spitalului Militar din Galaţi a fost stins după aproape două ore

Incendiul care a izbucnit, miercuri, la o clădire în construcţie a Spitalului Militar din Galaţi, a fost stins de pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă în urma unei intervenţii care a durat aproape două ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.
16 mart. 2011, 15:01, Social

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă, cauzele incendiului nu au fost stabilite, însă cel mai probabil flăcările au izbucnit întrucât la un nivel superior al clădirii se făceau lucrări de sudură.

„Incendiul a fost stins în urma unei intervenţii care a durat două ore. Nu s-a stabilit cu certitudine o cauză a incendiului, dar din primele cercetări se pare că la un nivel superior al clădirii se făceau lucrări de sudură, iar material incandescent a căzut printr-o gură de aerisire şi a ajuns la subsol, unde era depozitată o cantitate de polistiren extrudat, care este inflamabil. Nu se pot face până la acest moment estimări ale pagubelor produse”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri, în jurul orei 11.00, la o clădire în construcţie a Spitalului Militar din Galaţi, fără a exista răniţi, iar pentru stingerea focului au intervenit şase autospeciale ale pompierilor.

Focul a afectat subsolul clădirii aflate în construcţie, unde era depozitat polistiren care urma să fie folosit pentru realizarea izolaţiei termice.