Incidentul a avut loc joi seara, a anunţat biroul de presă al Sfântului Scaun.
Maşina s-a apropiat de una dintre intrările Vaticanului şi, după ce şoferul a fost refuzat de gărzile elveţiene, el s-a întors „cu mare viteză, forţând cele două puncte de control”. Un jandarm de la Vatican a tras un foc de armă asupra roţilor maşinii, dar nu a reuşit să o oprească. A fost emisă o alertă şi au fost închise toate intrările la Vatican.
Maşina a ajuns în interiorul Vaticanului „iar bărbatul a ieşit singur şi a fost imobilizat de jandarmerie”. Anchetatorii susţin că este vorba despre un bărbat cu probleme psihice. „El a fost imediat supus unui examen medical (…) care a constatat o alterare psihică gravă” a şoferului, au anunţat reprezentanţii Vaticanului.
Şoferul, a cărui identitate nu a fost precizată, a fost reţinut şi se află la dispoziţia autorităţilor judiciare, a precizat biroul de presă al Sfântului Scaun.