Incident pe platforma centralei nucleare de la Cernavodă. Un muncitor a fost transportat la spital

Publicat: 15 06. 2021, 10:04
Actualizat: 17 03. 2023, 19:17

Potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica, pe platforma CNE Cernavodă, în afara instalaţiei nuclearo-electrice, la staţia de clorinare, au avut loc marţi uşoare scăpări de clor ca urmare a defectării unui recipient de clor.

Reprezentanţii societăţii precizează că situaţia a fost remediată imediat „conform procedurilor aplicabile, iar spaţiul de lucru ventilat”.

Un angajat care lucra la staţia de clorinare şi care se afla în incintă la momentul producerii defecţiunii a fost transportat la spital pentru investigaţii, fiind în afara oricărui pericol, a mai transmis Nuclearelectrica.

Conform comunicatului, evenimentul nu a avut impact asupra securităţii nucleare, protecţiei mediului şi populaţiei, iar incidentul nu a afectat operarea unităţilor de la CNE Cernavodă.