Ce au în comun pozele cu mâncarea pe Instagram şi creşterea în greutate? STUDIU

Publicat: 17 10. 2021, 11:54
Actualizat: 17 10. 2021, 11:56
Concret, circa 70% din mileniali fac o poză cu ce au în farfurie înainte de a mânca.  Iar cercetătorii au demonstrat că oamenii care fac poze cu mic-dejunul sau cina, le pun pe Instagram şi abia apoi mănâncă, se simt mai greu sătui. În plus, tind să-şi umple farfuria încă o dată. 
 
Şi alte studii arată impactul fotografiilor cu mâncare asupra stării de foame sau de saţietate: postarea imaginilor cu preparate le face mai gustoase, întrucât creierul se concentrează mai mult pe mirosul şi gustul mâncării. 
 
Studiul de faţă publicat în jurnalul de nutriţie Appetite a selectat 145 de studenţi şi i-a împărţit în două groupuri. Ambele au primit o farfurie cu biscuţi cu aromă de brânză şi li s-a spus să îi ronţăie, iar unuia dintre grupuri i s-a cerut să facă o fotografie întâi. 
 
După ce au terminat de ronţăit, voluntarilor li s-a cerut să dea o notă gustării şi să spună dacă mai doresc o porţie. 

Fotografiatul mâncării creşte poftele culinare

Rezultatele studiului arată cât de mult ne influenţează comportamentul nostru pe social media. Studenţii care au fotografiat biscuiţii înainte de a-i mânca au dat dat note mai mari gustării şi au dorit încă o porţie. 
 
Fotografiatul mâncării schimbă modul în care creierul percepe mâncarea, făcând-o mai atractivă şi crescând şi apetitul. 
 
Pare o informaţie obişnuită, dar oamenii care vor să slăbească ar trebui să mănânce pur şi simplu, fără a fotografia mâncarea înainte, spun autorii studiului.