Incidenţa din Bucureşti continuă să scadă. Ce se întâmplă dacă rata ajunge la sub 1 la 1.000 de locuitori

Publicat: 14 05. 2021, 12:34
Actualizat: 20 07. 2021, 04:06

Capitala a trecut oficial de vineri, 14 mai, în scenariul verde, iar sălile de spectacol şi restaurantele se deschid în interior la o capacitate de 50%.

De asemenea, sunt permise spectacole de tip drive-in, cu 3 persoane în maşină, precum şi spectacolele în aer liber, cu maximum 300 de spectatori. 

După ce rata de infectare scade sub 1 la mie, şcolile se vor fi deschise, în totalitate, în Bucureşti.

Ministrul Educaţiei afirma că, dacă rata de infectare în localitate va fi mai mică de 1 la mie, atunci şcolile vor funcţiona cu prezenţă fizică a elevilor la cursuri în următoarea săptămână, însă situaţia se actualizează săptămânal.

Începând de sâmbătă, 15 mai, măsurile privind masca de protecţie din exterior şi restricţiile de noapte vor fi ridicate la nivel naţional, după ce toate judeţele au trecut în scenariul verde. 

Singurele restricţii care mai rămân în vigoare, după eliminarea celor menţionate, mai sunt: purtarea măştii de protecţie în interior şi organizarea evenimentelor mari gen festivaluri şi concerte, însă şi aici se aşteaptă modificări care să-i privească pe cei vaccinaţi.