- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (09.01.2016, 18:10)
- Alina Oprea
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
INCIDENTUL aviatic de la Cluj - CIAS: Cutiile negre ale avionului Blue Air vor fi duse la decodificare în Franţa. Incidentul este încadrat ca fiind grav
Cutiile negre ale avionului Blue Air care a ieşit de pe pistă, joi, la aterizarea pe Aeroportul "Avram Iancu" din Cluj vor ajunge în Franţa, pentru a fi decodificate, iar apoi CIAS va emite un raport care va fi făcut public, incidentul fiind încadrat ca unul grav.
Urmărește
7602 afișări
INCIDENTUL aviatic de la Cluj - CIAS: Cutiile negre ale avionului Blue Air vor fi duse la decodificare în Franţa. Incidentul este încadrat ca fiind grav (Imagine: Dan Horia Tautan/Mediafax Foto)
"Cutiile negre se vor decodifica în zilele următoare în Franţa, la omologii noştri, întâi trebuie să ajungă în posesia noastră. Reprezentanţi ai Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) le vor însoţi în Franţa. După ce vom analiza datele şi, cu informaţiile culese de la ROMATSA, echipaj şi aerodrom, le vom pune cap la cap, se analizează, iar apoi se va întocmi un raport final ce va fi făcut public. Nu ştim cât va dura această analiză, depinde de ce vom găsi acolo", au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii CIAS.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Potrivit acestora, incidentul este catalogat ca fiind unul grav.
"Conform reglementărilor în vigoare, e încadrat ca şi incident grav, adică a existat o probabilitate mare de a se întâmpla un accident grav. Ieşirea de pe pistă este incident grav, aşa sunt încadrate. Este un cumul de factori ce s-a întâmplat acolo şi datoria noastră este să găsim toate cauzele care au dus la acest incident", au precizat reprezentanţii CIAS.
Un avion al companiei Blue Air, la bordul căruia se aflau 116 persoane şi care efectua o cursă charter de la Bucureşti, a ieşit, joi dimineaţă, la aterizare, de pe pista Aeroportului "Avram Iancu" din Cluj, fără să existe persoane rănite.
Directorul aeroportului clujean, David Ciceo, declara că un avion al companiei Blue Air care efectua o cursă charter de la Bucureşti spre Barcelona a ieşit de pe pistă, la capătul dinspre oraş al acesteia, la aterizarea la Cluj-Napoca, de unde trebuia să mai ia pasageri.
"În urma incidentului, nimeni nu a fost rănit, iar aeronava nu a fost avariată, pasagerii fiind debarcaţi în bune condiţii. O comisie specială de la Autoritatea Aeronautică şi de la aeroport va investiga cauzele incidentului", spunea Ciceo.
De asemenea, David Ciceo preciza că, joi dimineaţă, când la Cluj ningea, condiţiile de aterizare pe aeroport erau corespunzătoare, iar piloţii avionului le cunoşteau, adăugând că aceştia ar fi cerut să aterizeze întrucât nu mai aveau combustibil suficient.
În urma incidentului, Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" din Cluj a fost închis, mai multe curse aeriene fiind anulate sau având întârzieri. De altfel, trei curse ale companiei Wizz Air, de la Paris, Luton şi Valencia au survolat aeroportul clujean mai multe zeci de minute.
Aeroportul a fost redeschis în jurul orei 14.00, reprezentanţii acestuia declarând că prima cursă care a aterizat a fost cea de la Paris - Beauvais, care trebuia să aterizeze la ora 12.25 şi care a survolat aeroportul clujean mai bine de o oră.
Compania aeriană low cost anunţa că aterizarea avionului Blue Air care a ieşit cu 5-10 metri în afara pistei aeroportului din Cluj-Napoca a avut loc în condiţii meteo dificile, cu ninsoare şi zăpadă depusă pe suprafaţa pistei, dar în limitele admise pentru operare.
"Aeronava care efectua zborul de tip charter numărul OB 9301 pe ruta Otopeni-Cluj-Barcelona la aterizarea la Cluj a întâmpinat un incident minor depăşind cu aproximativ 5-10 metri suprafaţa pistei. Aterizarea s-a efectuat în condiţii meteo dificile, ninsoare şi zăpadă depusă pe suprafaţa pistei de aterizare, dar conform buletinelor meteo transmise de turn în limitele admise pentru operare, inclusiv coeficientul de frânare declarat de către aeroport", arăta Blue Air.
La bord se aflau 110 pasageri şi 6 membri ai echipajului.
Unii pasageri din avion au susţinut că pista nu era curăţată de zăpadă, în timp ce conducerea aeroportului afirma că erau condiţii bune de aterizare.
Controlorii de trafic aerian au informat piloţii avionului Blue Air cu câteva minute înainte de aterizarea la Cluj, cu datele furnizate de aeroport, că pista este acoperită cu zăpadă umedă şi are un coeficient de frânare mediu, a anunţat Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA.
Procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Cluj au deschis un dosar în care cercetează împrejurările în care avionul companiei Blue Air a ieşit de pe pista Aeroportului Cluj-Napoca, la aterizare.
Potrivit Biroului de informare şi relaţii publice de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la Parchetul Curţii de Apel Cluj a fost constituit, joi, un dosar în care se cercetează împrejurările în care un avion aparţinând companiei Blue Air a ieşit de pe pista Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" din Cluj.
La locul incidentului au mers un procuror şi poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj pentru cercetări şi dispunerea măsurilor procedurale necesare.
Vineri, mai mulţi angajaţi ai Aeroportului Cluj au fost audiaţi de comisia de anchetă de la Ministerul Transporturilor care investighează împrejurările în care avionul Blue Air a ieşit de pe pistă.
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe