Incidentul de la Avrig: autorităţile au prezentat datele preliminare ale anchetei epidemiologice

Autorităţile au prezentat datele preliminare ale anchetei epidemiologice efectuate după ce 23 de copii ar fi suferit o toxiinfecţie alimentară, incidentul având loc într-o tabără din Avrig, pe 25 şi pe 26 iulie.

Urmărește
3368 afișări
Imaginea articolului Incidentul de la Avrig: autorităţile au prezentat datele preliminare ale anchetei epidemiologice

Incidentul de la Avrig: autorităţile au prezentat datele preliminare ale anchetei epidemiologice

Potrivit DSP Sibiu, toţi cei 23 de copii internaţi la Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu, cu forme medii şi uşoare de îmbolnăvire au fost externaţi până în 27 iulie „cu evoluţie favorabilă, simptomatologia remiţându-se sub tratament simptomatic”.

Tabloul clinic şi paraclinic al bolnavilor a prezentat caracteristicile unei îmbolnăviri de tip bacterian (hemoleucograma), au mai comunicat autorităţile. În timpul anchetei au fost făcute numeroase analize.

„Probele biologice (din lichidele de vărsătură şi materii fecale) recoltate de la copii şi prelucrate atât în laboratorul de diagnostic şi investigaţie în sănătate publică al DSP Sibiu, cât şi în laboratorul de analize medicale al Spitalului Clinic de Pediatrie au fost negative pentru principalii germeni suspicionaţi: Stafilococ şi Salmonella, în lichidele de vărsătură; E. Coli, Salmonella, Shigella, Campylobacter, Candida, Stafilococ, Yersinia, Adenovirus, Rotavirus în probele de materii fecale. Probele alimentare păstrate în unitate din meniurile servite copiilor au fost, de asemenea, negative pentru bacteriile din genul Stafilococ şi Salmonella”, au explicat autorităţile.

Unele probe au prezentat neconformităţi.

„Unele din probele recoltate de la personalul unităţii şi de pe suprafeţele din blocul alimentar al unităţii au prezentat neconformităţi: prezenţa enterobacteriaceae pe mâna (1 angajat); stafilococului în secreţiile nazale şi faringiene (2 angajaţi); microorganisme aerobe mezofile şi bacterii coliforme pe o masă de lucru; Neconformităţi au fost identificate şi în proba de apă prelevată din unitate: bacterii coliforme, Escherichia Coli; nitraţi; clor rezidual sub limita necesară”, au mai spus cei de la DSP.

Concluzia este că „odată cu primirea buletinelor cu rezultatele de laborator, ţinând cont de numărul mare de îmbolnăviri, debutul brusc după consumul de alimente, tabloul clinic şi paraclinic, orientarea diagnostică de etapă este spre o intoxicaţie alimentară de natură bacteriană”

Pentru neconformităţile constatate, serviciul de control în sănătate publică din cadrul DSP Sibiu a aplicat unităţii, sancţiuni contravenţionale. Luni de la unitatea de cazare au fost recoltate noi probe de apă, a precizat DSP Sibiu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
avrig,
anchetă,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici