- Home
- Social
- CLUJ-NAPOCA, (11.06.2019, 09:57)
- Departamentul Corespondenţi
Incidentul de pe Cluj Arena. Suporterul care a aruncat cu scaunul în jandarm, ridicat de trupele speciale. Fapta lui intră la tentativă de omor
Suporterul bănuit că, la meciul de fotbal dintre echipele de fotbal „U” Cluj şi FC Hermannstadt, a aruncat un scaun către un jandarm şi l-a lovit în cap, a fost săltat, marţi dimineaţă, de trupele speciale.

Arhiva
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Cluj, a fost identificat un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Floreşti, judeţul Cluj, bănuit de ultraj asupra unui jandarm aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Tânărul, în timp ce se afla în tribuna stadionului unde se disputa meciul de fotbal dintre echipele ,,FC Universitatea Cluj-Napoca” şi ,,FC Hermannstadt”, a rănit un jandarm după ce ar fi aruncat cu un scaun înspre forţele de ordine.
Jandarmul a suferit leziuni în zona capului, lovitura primită determinând prăbuşirea acestuia la pământ, în stare de inconştienţă.
Iniţial, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a fost înregistrat un dosar penal privind comiterea infracţiunii de ultraj, ulterior cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, cercetările continuând pentru ultraj sub forma tentativei la infracţiunea de omor.
Marţi dimineaţă, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu luptători de acţiuni speciale, beneficiind de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale, l-au depistat pe tânăr pe raza localităţii Floreşti şi l-au condus la sediul unităţii de parchet pentru continuarea cercetărilor. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
Jandarmul a fost transferat, luni, la Secţia de Neurologie a Spitalului Militar Cluj-Napoca. Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj-Napoca au declarat, luni, că re-evaluarea CT nu a arătat modificări ale aspectului fracturii sau apariţia unor hematoame, care să necesite o intervenţie neuro-chirurgicală.
„Reevaluarea CT nu a arătat modificări ale aspectului fracturii sau apariţia unor hematoame, care să necesite o intervenţie neuro-chirurgicală. Comisia interdisciplinară, formată din medici neurologi şi neurochirurgi, atât ai SCJU, dar şi medici de la Spitalul Militar şi medici de unitate ai Jandarmeriei, a hotărât transferul pacientului, pentru monitorizare, în Secţia de Neurologie a Spitalului Militar din Cluj-Napoca”, au spus sursele citate.
Pe stadionul Cluj Arena s-a disputat, duminică, prima manşă a meciului de baraj pentru accederea în Liga 1 dintre echipele ”U” Cluj şi FC Hermannstadt Sibiu, scor 0-2.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 17:35
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 17:10
NEWS ALERT Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce situaţii ar face asta