Inculpaţii din "Dosarul Ţăndărei" cer refacerea urmării penale

Avocaţii persoanelor cercetate pentru traficarea, în Marea Britanie, a 181 de minori de etnie rromă, unii cu handicap, puşi să fure sau să cerşească au cerut, miercuri, instanţei mureşene refacerea urmării penale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
90 afișări

Avocaţii inculpaţilor din "Dosarul Ţăndărei", dosar în care au fost trimise în judecată 26 de persoane implicate în traficarea a 181 de copii de etnie rromă duşi la cerşit în Marea Britanie, au cerut, miercuri, Curţii de Apel Târgu Mureş, retrimiterea dosarului la procurori pentru refacerea urmăririi penale şi o mai mare libertate pentru clienţii lor, spunând că unii dintre aceştia nu îşi pot lucra pământurile şi nici să meargă la spital, pentru că au interdicţie de a părăsi localitatea.

Avocaţii au apreciat, în faţa Curţii de Apel Târgu Mureş, că se impune retrimiterea dosarului la procurori pentru refacerea urmăririi penale, aşa cum considerase şi Tribunalul Harghita în aprilie, motiv pentru care sentinţa a fost atacată cu recurs de DIICOT.

Apărătorii au argumentat, printre altele, că în rechizitoriul DIICOT nu se precizează clar situaţiile concrete legate de infracţiunile de care sunt acuzaţi clienţii lor - numele copiilor traficaţi, de unde ar fi fost aceştia luaţi - şi au reclamat lipsa individualizării fiecărei fapte de care este acuzat fiecare inculpat. Ei au susţinut că există acuzaţii precum cea de spălare de bani nesusţinute de mijloacele de probă şi că la percheziţii procurorii au ridicat o serie de acte, neprecizând, în rechizitoriu, pe care dintre ele îşi bazează acuzaţiile.

Avocaţii au spus că, în aceste condiţii, le este imposibil să pregătească apărarea inculpaţilor şi au cerut Curţii de Apel Târgu Mureş să fie de acord cu retrimiterea dosarului la procurori pentru refacerea urmăririi penale.

Totodată, avocaţii au cerut instanţei să le dea o mai mare libertate unora dintre clienţii lor, arătând că aceştia nu îşi pot lucra pământurile, aflate în afara localităţii Ţăndărei, şi nici să meargă la spital, din moment ce au interdicţie de a părăsi localitatea. Ei au susţinut că inculpaţii nu-şi pot asigura traiul zilnic, pentru că sunt puşi în imposibilitatea de a-şi lucra pământurile şi au depus inclusiv adeverinţe ca să dovedească faptul că spitalul din oraşul Ţăndărei a fost desfiinţat, din 1 aprilie 2011, arătând că inculpaţii au copii minori în întreţinere şi rude în vârstă care necesită deplasarea la spital, chiar şi ei fiind suferinzi.

Magistraţii Curţii de Apel Târgu Mureş vor face publică vineri sentinţa.

În 1 aprilie 2011, Tribunalul Harghita a decis restituirea "Dosarului Ţăndărei" la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – structura centrală, pentru refacerea actului de sesizare, sentinţa fiind atacată cu recurs de DIICOT, motiv pentru care dosarul a ajuns la Curtea de Apel Târgu Mureş.

În 30 iulie anul trecut, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au trimis în judecată 26 de persoane implicate în traficarea a 181 de copii de etnie rromă duşi la cerşit în Marea Britanie.

Anchetatorii au stabilit că inculpaţii se ocupau de cazarea şi transportul minorilor, procurarea documentelor de călătorie, de cele mai multe ori false, a banilor necesari, precum şi de organizarea şi supravegherea activităţii infracţionale din Marea Britanie şi gestionarea sumelor de bani obţinute din exploatarea victimelor.

În Marea Britanie, minorii erau trimişi să cerşească, să spele parbrize în intersecţii sau să comită furturi din buzunare, din magazine sau din restaurante, fiind însoţiţi de unii dintre membrii grupului infracţional, banii obţinuţi din aceste activităţi infracţionale ajungând la membrii grupării.

Liderii grupului infracţional organizat erau Constantin Radu, zis Titi Aghiotantu', Nicolae Schian, zis Poligrad, Tase Dumitru, zis Chinezul sau Coreeanul, Mircea Niculae, zis Bocioc, Gheorghe Ion Drăguşin, zis Franţ, toţi din Ţăndărei.

Potrivit DIICOT, inculpaţii au scos din ţară, prin vămile Turnu şi Nădlac, 181 de minori din judeţele Ialomiţa, Constanţa, Vaslui, Brăila, Braşov şi Călăraşi. Racolarea minorilor se realiza din mediul comunităţilor rrome sărace, membrii grupării ocupându-se de cazarea şi transportul acestora, procurarea documentelor de călătorie şi a banilor necesari, precum şi de organizarea şi supravegherea activităţii infracţionale din Marea Britanie şi gestionarea sumelor de bani obţinute din exploatarea victimelor.

Au fost identificate peste 181 de victime minore, cu vârste cuprinse între şapte şi 15 ani.

Inculpaţii sunt acuzaţi de trafic de minori, spălare de bani şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici