Procurorul-şef DIICOT: Sunt 7 procurori delegaţi în funcţii de conducere din interiorul structurii
Procurorul-şef DIICOT, Felix Bănilă, a anunţat, marţi, după discuţia cu ministrul Justiţiei, că în interiorul structurii sunt şapte procurori delegaţi în funcţii de conducere, dar că vor fi demarate procedurile pentru a titulariza aceste persoane.
„La noi, după cum probabil bine ştiţi, situaţia este mai fericită în sensul că noi nu am avut decât doi procurori delegaţi cu minim şase ani vechime până în opt ani şi odată cu apariţia modificărilor la legea 304/2004, noi încă din cursul săptămânii anterioare am luat măsura de a înceta delegarea acestora ne-am pus problema legalităţii actelor întocmite de dumnealor şi am făcut un pas în faţă. Ceea ce este problematic la noi, ceea ce am sesizat eu la momentul numirii în această funcţie, a fost faptul că sunt şapte procurori delegaţi în funcţii de conducere din interiorul structurii, numiţi în DIICOT chiar în structura centrală pentru că erau vacante acele funcţii de conducere şi, aşa cum a explicat foarte bine domnul procuror general, se punea problema a delega pe cineva în acele funcţii pentru că aşa trebuia să ne desfăşurăm activitatea. Dar am convenit şi domnul ministru al Justiţiei să demarăm procedurile pentru a titulariza aceste persoane, aceşti procurori în funcţii de conducere. (…) Este vorba de o funcţie de procuror-şef adjunct direcţie, este vorba despre cele trei funcţii de procuror şef secţie, de cele trei funcţii de procuror şef secţie adjunct”, a explicat Felix Bănilă, la ieşirea de la ministerul Justiţiei.