Prima pagină » Social » Individul care a accidentat un copil de 2 ani și a fugit a fost arestat

Individul care a accidentat un copil de 2 ani și a fugit a fost arestat

Tânărul în vârstă de 24 de ani din Constanța care a accidentat un copil de 2 ani și a părăsit locul accidentului a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Suspectul conducea fără permis și are antecedente penale, potrivit autorităților.
Individul care a accidentat un copil de 2 ani și a fugit a fost arestat
Sursa foto: Alexandra Pandrea/GMN via Mediafax Foto
Andreea Tobias
13 apr. 2025, 18:10, Social

Accidentul a avut loc sâmbătă, pe aleea Zmeurei din municipiul Constanța, când bărbatul a lovit cu autoturismul un copil de 2 ani care ar fi traversat strada prin loc nepermis.

După accident, șoferul a fugit de la fața locului, dar ulterior s-a prezentat la sediul poliției.

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că suspectul are anulat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Inițial, individul a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Constanța. Ulterior, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Suspectul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.