Bugetul MAI a fost suplimentat de Guvern cu 200.000 lei, pentru parada militară din Bucureşti

Publicat: 27 11. 2012, 17:39
Actualizat: 30 03. 2020, 00:51

Banii vor fi alocaţi din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.

În urmă cu o săptămână, Guvernul a alocat 400.000 lei în vederea asigurării participării Ministerului Apărării Naţionale, cu tehnică şi efective, la parada militară naţională.

Prefectul de Alba, Flaviu Cozuc, a declarat că până în prezent Guvernul nu a alocat nicio sumă de bani pentru organizarea Zilei Naţionale la Alba Iulia, deşi demersurile în acest sens au fost făcute încă din vară.

Cozuc a spus că autorităţile din Alba au cerut o sumă mai mare, respectiv 1,2 milioane de lei, în speranţa că în final vor primi totuşi o parte din fonduri.

La rândul său, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a declarat corespondentului MEDIAFAX că toate manifestările anunţate de prefectul de Alba costă bani, iar Prefectura nu poate să le organizeze dacă nu a primit fonduri.

Premierul Victor Ponta a declarat însă, luni, că dacă primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, cere pentru manifestările de 1 Decembrie de trei ori mai mult decât în Capitală, înseamnă că acesta suma este cu „comision” şi nu va acorda bani publici pentru „afaceri de partid”.