Prima pagină » Social » Influencer, bătut în Sectorul 5 pentru că a insistat să-i ia interviu unui tânăr

Influencer, bătut în Sectorul 5 pentru că a insistat să-i ia interviu unui tânăr

Influencer, bătut în Sectorul 5 pentru că a insistat să-i ia interviu unui tânăr
Gabriel Pecheanu
20 ian. 2025, 15:51, Social

„La data de 8 ianuarie 2025, în jurul orei 03.30, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 1 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, cu privire la faptul că, la camera de primiri urgenţe, din cadrul unui spital, s-a prezentat o persoană, victima unei agresiuni fizice. În urma deplasării la unitatea medicală, poliţiştii au luat legătura cu un cadru medical, care a relatat faptul că, în jurul orei 00.15, la Compartimentul Primiri Urgenţe, s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 35 de ani, care a relatat faptul ar fi fost agresat fizic, pe o stradă din Sectorul 5”, potrivit Poliţiei Capitalei.

Întrucât bărbatul nu se mai afla în incinta spitalului, a fost contactat telefonic, acesta comunicând faptul că, la data de 7 ianuarie 2025, în timp ce se afla într-o zonă din sectorul menţionat, a intenţionat, întrucât este influencer, să intervieveze un bărbat, context în care acesta ar fi refuzat.

„Întrucât ar fi insistat în realizarea interviului, bărbatul ar fi devenit agresiv, moment în care l-ar fi lovit. În cauză, sunt efectuate verificări, în vederea identificării şi depistării persoanei bănuită de comiterea faptei. Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţia 1 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, se arată în finalul comunicatului.

Potrivit unor surse judiciare, influencerul este Arman Abbasi, care a postat un clip în care povesteşte că agresorul i-a dat „un pumn fix în ochi” şi a ajuns la Spitalul Oftalmologic de Urgenţă.

@armanpace

Ieri seara am fost agresat de acest individ. Politia este pe urmele lui. Lasati-mi mesaj in privat daca aveti informatii care ar ajuta politia sa il gaseasca mai repede.

♬ original sound – Arman Abbasi