Infotrafic: Apă pe carosabil şi vizibilitate redusă din cauza furtunii pe A1 Sibiu – Deva

Publicat: 03 06. 2024, 16:56
Actualizat: 03 06. 2024, 17:12

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni după amiază plouă torenţial cu căderi de grindină, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva – Sibiu.

Apa s-a adunat pe carosabil, pe tronsonul kilometric 292 – 304, vizibilitatea fiind diminuată.

Autorităţile le recomandă şoferilor „să reducă viteza, să mărească distanţa între vehicule, să folosească luminile în mod corespunzător şi să nu bruscheze comenzile volanului”.