Prima pagină » Social » Infotrafic: coloane de maşini s-au format în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei

Infotrafic: coloane de maşini s-au format în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei

Autorităţile îi avertizează pe şoferi că duminică, la ora 14.00, s-au format coloane de maşini în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei. De asemenea, este aglomeraţie pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa.
Infotrafic: coloane de maşini s-au format în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei
Petru Mazilu
18 iun. 2023, 14:49, Social

Centrul Infotrafic anunţă că pe DN 1 Ploieşti – Braşov s-au format coloane de autovehicule între staţiunile Azuga şi Buşteni, precum şi în localitatea Băneşti, pe sensul de mers Braşov – Ploieşti.

De asemenea, pe A2 Bucureşti – Constanţa „valorile de trafic sunt ridicate în zona staţiei de taxare Feteşti, pe sensul de mers Constanţa – Bucureşti”.

Pe celelalte artere importante, precum A1 Bucureşti – Piteşti, A3 Bucureşti – Ploieşti, A4 Ovidiu – Agigea şi DN 7 Piteşti – Sibiu, traficul se desfăşoară în condiţii normale.

Şoferilor li se recomandă să reducă viteza, să circule cu atenţie sporită şi să păstreze o distanţă regulamentară între maşini.