Prima pagină » Social » Infotrafic: Coloane de maşini spre litoral, pe Valea Prahovei şi Valea Oltului

Infotrafic: Coloane de maşini spre litoral, pe Valea Prahovei şi Valea Oltului

Circulaţia se desfăşoară cu dificultate, vineri după-amiaza, pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi care duc spre litoral sau spre zonele montane, pe Valea Prahovei şi Valea Oltului.
Infotrafic: Coloane de maşini spre litoral, pe Valea Prahovei şi Valea Oltului
Laura Buciu
21 iul. 2023, 16:49, Social

​Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis care este situaţia valorilor de trafic pe principalele artere rutiere la ora 16:00.

Astfel, pe DN 1 Ploieşti – Braşov sunt coloane de maşini în Comarnic şi Buşteni, pe sensul de mers către Braşov, precum şi între staţiunile Predeal – Buşteni, în direcţia către Ploieşti.

Pe DN 7 (Valea Oltului), între Piteşti – Sibiu, traficul este îngreunat în loc. Bujoreni şi Călimăneşti, pe ambele sensuri de mers.

Pe DN 39 Constanţa – Vama Veche este o coloană de maşini în staţiunea Eforie Nord, în direcţia către litoral.

Pe A 1 Bucureşti – Piteşti, traficul este uşor îngreunat la intrarea în capitală.

Pe A 2 Bucureşti – Constanţa, circulaţia este intensă în direcţia către Constanţa, fără a fi formate coloane de autovehicule. Sunt înregistrate în medie 35-40 autovehicule/minut.

Pe A 3 Bucureşti – Ploieşti, traficul se desfăşoară normal.

Pe A 4 Ovidiu – Agigea sunt valori de trafic uşor ridicate în direcţia către litoral.

Poliţiştii rutieri le recomandă şoferilor să circule cu multă atenţie, în limitele legale de viteză, adaptată la condiţiile de trafic, să mărească distanţă de siguranţă dintre autovehicule, să se asigure foarte bine înainte de schimbarea benzii şi să evite manevrele riscante şi depăşirile periculoase.