Înlocuirea testelor naţionale cu tezele unice, criticată de AEACE
Agenţia de Evaluare şi Asigurare a Calităţii Educaţiei (AEACE) respinge propunerea ministrului Educaţiei, Cristian Adomniţei, referitoare la înlocuirea testelor naţionale cu tezele cu subiect unic, susţinând că ar fi fost făcută "cu un ton ultimativ".

Înlocuirea testelor naţionale cu tezele unice, criticată de AEACE
"Cât voi fi eu ministru nu vor mai fi teste naţionale", a spus Adomniţei, criticat pentru această afirmaţie de către AEACE, dar şi pentru că secretarul de stat pentru Învăţământul Preuniversitar, Zvetlana Preoteasa, nu ar fi fost consultat în luarea acestei decizii.
Agenţia cere ministrului publicarea, în 24 de ore, prin intermediul mass-media, a Studiului de impact care a condus la această decizie, precum şi numele specialiştilor din minister care l-au elaborat.
"Lipsa acestui document esenţial a generat deja reacţii negative în sistem şi opinia publică. Riscăm să începem noul an şcolar sub semnul haosului şi amatorismului pedagogic", afirmă AEACE.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Joi, Ordinul ministrului privind implementarea deciziei nu era semnat, spune sursa citată, care a adăugat că "mai este timp pentru anularea propunerii, în faţa unor argumente pe care, alături de opinia publică, specialişti şi sindicate sunt gata să le ofere, daca va fi cazul".
Accesul elevilor în clasa a IX-a se va face, din anul şcolar viitor, în funcţie de mediile obţinute la cele trei sau patru - în cazul minorităţilor - teze cu subiect unic, susţinute semestrial, în anul şcolar 2007-2008, de către elevii din clasa a VIII-a şi de media generală a claselor V-VIII.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

