La intrarea în vigoare a actului normativ vor fi abrogate Ordinul ministrului Educaţiei 3760/2011 privind componenţa Consiliului General al CNATDCU, Ordinul ministrului Educaţiei 3.504/2012 privind aprobarea Regulamentului de funcţionare a CNATDCU în vederea validării tezelor de doctorat şi Ordinul ministrului Educaţiei nr. 3.759/2011 privind aprobarea Regulamentul de organizare şi funcţionare a CNATDCU şi a structurii acestuia.
Posibilul plagiat al lui Victor Ponta trebuia să fie analizat, vineri, în şedinţa Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, deşi joi Consiliul General în actuala formulă a fost desfiinţat printr-un ordin al ministrului Educaţiei.
Membrii Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) au fost convocaţi la şedinţă, vineri, deşi printr-un ordin de ministru emis joi a fost desfiinţat Consiliul General, după ce conducerea nu a prezentat ministrului Educaţiei raportul de activitate solicitat.
Ministrul interimar al Educaţiei a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că printr-o adresă trimisă în 21 iunie Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare s-a solicitat conducerii să comunice în scris, până în 28 iunie, raportul privind resursa umană pentru activităţile didactice şi de cercetare din învăţământul superior, în baza unor indicatori specifici şi numărul controalelor efectuate în universităţi privind modul de desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare, numărul sesizărilor primite şi analizate, poziţia referitoare la criteriile de validare a tezelor de doctorat, numărul tezelor de doctorat analizate.
Întrucât până joi, 28 iunie, conducerea CNATDCU nu a prezentat nimic din cele solicitate, a fost emis un ordin de ministru prin care a fost desfiinţat Consiliul General al CNATDCU. Prin acest ordin a fost propusă mărirea componenţei Consiliului General de la 21 la 45 de membri, iar aceştia să fie reprezentanţi de la toate universităţile, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Liviu Pop.
Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a venit, vineri, la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, care ia în discuţie posibilul plagiat al lui Victor Ponta.
La Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare a ajuns şi Corpul de control al ministrului Educaţiei.