Civilii ucraineni au început să părăsească oraşele asediate. Rusia „se pregăteşte să întrerupă” coridoarele umanitare
UPDATE 11:00 Rusia „se pregăteşte să întrerupă” coridoarele umanitare, avertizează Ucraina. Vicepremierul ucrainean a avertizat că, deşi a început prima etapă a evacuării oraşului Sumy, Rusia „se pregăteşte să le perturbe”, potrivit The Guardian.
Centrul pentru Comunicaţii Strategice şi Securitatea Informaţiei din Ucraina a declarat că, deşi Ministerul rus al Apărării a fost de acord în mod oficial cu coridorul umanitar, Irina Vereshchuk a avertizat: „Partea rusă se pregăteşte să perturbe activitatea coridoarelor umanitare şi să manipuleze traseul pentru a forţa oamenii să meargă în direcţia opusă”.
„S-a convenit ca primul convoi să pornească la ora 10.00 (08.00 GMT) din oraşul Sumy. Convoiul va fi urmat de populaţia locală în vehicule personale”, a declarat aceasta.
Şi Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse a anunţat că a introdus un regim de tăcere de la ora 10 dimineaţa, ora Moscovei, pentru a deschide coridoarele umanitare din Kiev, Cernihiv, Sumi, Harkov şi Mariupol şi pentru a evacua civilii.
Evacuarea populaţiei din Irpin continuă. Acest lucru este raportat de Serviciul de Stat de Urgenţă. Oamenii sunt trimişi prin satul Romanovka la Kiev. Deja 150 de persoane au fost evacuate în această dimineaţă. Cu o zi înainte, 2.000 de oameni au fost scoşi din oraş.
Rusia a propus marţi să ofere locuitorilor din Sumy, în nord-estul Ucrainei, şi Mariupol, un oraş portuar din sud, posibilitatea de a alege să se mute în altă parte în Ucraina, au relatat agenţiile de presă ruseşti, potrivit Reuters.
Alte coridoare umanitare propuse de Rusia ar trece prin Rusia sau Belarus, lucru pe care autorităţile ucrainene l-au respins anterior.
Civilii au fost prinşi în capcană de luptă de când trupele ruseşti au invadat Ucraina la 24 februarie. Moscova numeşte acţiunile sale în Ucraina o „operaţiune militară specială”.