Inspecţia Judiciară s-a sesizat după ce Ana Maria Pătru i-a acuzat pe procurorii DNA că i-au sunat copilul la şcoală pentru a o chema la audieri

Publicat: 29 09. 2017, 13:04
Actualizat: 31 01. 2021, 23:52

Purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, Alin Alexandru, a precizat, vineri, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu după declaraţiile Anei Maria Pătru, despre maniera în care a fost citată să se prezinte la audieri la DNA Ploieşti.

„Doamna Socol, domnul Onea (Lucian Onea, şeful DNA Ploieşti – n.r.), încă vreo 2-3 când îşi aduce doamna Socol camarila şi face nişte denunţuri şi s-au gândit ei aşa frumos ieri să îmi sune copilul la şcoală şi să îi spună că trebuie să vin în calitate de suspect la dumnealor astăzi”, a declarat, miercuri, la intrarea în DNA Ploieşti, Ana Maria Pătru.

Fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP) a fost pusă sub control judiciar, miercuri, de procurorii DNA Ploieşti. Aceasta a mai spus că totul i se trage de la un denunţ pe care a fost pusă să-l facă şi a refuzat.