- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (01.11.2015, 14:50)
- Departamentul Social - Mediafax
Inspecţia Muncii verifică legalitatea angajării personalului clubului Colectiv
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a dispus anchetă socială privind situaţia celor cinci copii ai uneia dintre victimele incendiului de vineri noapte, o angajată care ar fi lucrat la negru în clubul Colectiv, iar Inspecţia Muncii verifică legalitatea angajării personalului localului.

Inspecţia Muncii verifică legalitatea angajării personalului clubului Colectiv (Imagine: Marian Ilie/Mediafax Foto)
Într-un comunicat de presă, remis MEDIAFAX, se arată că ministrul Muncii, Rovana Plumb, a dispus anchetă socială privind situaţia celor cinci copii ai victimei "tragicului eveniment" de vineri, în care şi-au pierdut viaţa 29 de persoane, între care şi femeia care ar fi lucrat la clubul respectiv fără forme legale şi care a mers la serviciu în locul altei colege care se simţea rău.
“Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, sub coordonarea Gabrielei Coman, preşedinte ANPDCA, precum şi o echipă a Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei de sector sunt pe teren, pentru a efectua o anchetă socială cu privire la situaţia celor cinci copii ai victimei tragicului eveniment de vineri, 30 octombrie, petrecut într-un club din Capitală. Scopul anchetei este identificarea măsurilor de sprijin pentru cei cinci copii", se arată în comunicatul citat.
Totodată, documentul citat mai arată că Inspecţia Muncii verifică legalitatea angajării personalului clubului Colectiv din Capitală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"De asemenea, Inspecţia Muncii a fost prezentă la faţa locului încă din noaptea producerii tragediei şi a deschis un dosar de cercetare privind legalitatea angajării personalui clubului", se arată în comunicat.
În acelaşi document, ministrul Muncii îşi exprimă "]ntreaga compasiune" pentru familiile afectate de această tragedie şi asigură opinia publică că autorităţile care au competenţe în domeniul muncii şi protecţiei sociale sunt mobilizate pentru acest caz.
Presa relata, sâmbătă seară, că printre persoanele decedate este şi o văduvă, mamă a cinci copii, care ar fi fost angajată la negru la clubul Colectiv şi plătită cu 100 de lei pe zi pentru a face curăţenie în local. Potrivit unor apropiaţi, femeia ar fi mers la serviciu în locul unei colege, care o rugase să îi facă această favoare pentru că se simţea rău.
"Erau mai multe fete pe care le trimitea cu rândul. Şi ea se număra printre ele. În acea zi, nu trebuia să fie ea. Colega ei a sunat-o şi i-a spus: "Te rog frumos, poţi să îmi faci în loc, că eu mă simt foarte rău?" Şi atunci ea a mers”, au spus membri ai familiei văduvei, în urma căreia au rămas cinci copii minori.
"A preferat pentru un milion să meargă acolo pentru că este prea amărâtă. Vă daţi seama: soţul decedat, o mamă decedată, un tată paralizat la pat şi cinci copii. Avea 38 de ani. Şi copiii minori toţi. Cei mai mici sunt în vârstă de 11 ani, gemeni”, mai spuneau apropiaţi ai femeii.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului