Inspectorul şef adjunct al ITM Sibiu este vizat într-un control judiciar pentru fapte de corupţie

  • Inspectorul şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sibiu, Radu Lucian, a fost pus sub control judicar, acuzat de fapte de trafic de influenţă şi folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii.
  • El a avertizat directori şi administratori de firme că urmează să fie verificaţi.
Urmărește
207 afișări
Imaginea articolului Inspectorul şef adjunct al ITM Sibiu este vizat într-un control judiciar pentru fapte de corupţie

Inspectorul şef adjunct al ITM Sibiu este vizat într-un control judiciar pentru fapte de corupţie

Procurorii din cadrul DNA Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând de vineri faţă de Radu Lucian, inspector şef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (7 infracţiuni, din care două în formă continuată), trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Totodată, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi cercetarea în stare de libertate a altor inculpaţi.

Este vorba de R.C.D. (soţia lui Radu Lucian), administrator al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi a lui B.C., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada aprilie-iulie 2024, Radu Lucian ar fi dezvăluit directorilor unor societăţi comerciale şi şefilor unor instituţii publice de pe raza judeţului Sibiu informaţii despre verificările pe care urmau să le desfăşoare inspectorii din subordine, cu scopul de a-i preveni, de a evita aplicarea unor sancţiuni contravenţionale şi de a dispune măsuri împotriva acestora.

„În unele dintre situaţii, inculpatul Radu Lucian i-ar fi anunţat pe reprezentanţii societăţilor comerciale prin intermediul soţiei sale care, prin firma pe care o deţinea, avea încheiate cu aceştia contracte de prestări servicii de consultanţă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, urmărind pe de o parte evitarea aplicării unor sancţiuni contravenţionale societăţilor dar şi consolidarea relaţiilor comerciale dintre aceste societăţi şi firma administrată de soţia sa”, spun procurorii.

În cazul instituţiilor publice, inculpatul ar fi urmărit prin aceste demersuri încheierea unor contracte de prestări servicii de consultanţă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (S.S.M.) pentru societatea administrată de soţia sa.

În contextul efectuării unui control de către inspectorii ITM Sibiu la o societate comercială având ca obiect de activitate service auto, vineri, Radu Lucian ar fi intervenit pe lângă aceştia astfel încât societatea respectivă să primească o amendă redusă la jumătate, în condiţiile în care amenda ar fi trebuit să fie în cuantum de 40.000 de lei.

În 5 iunie 2024, inculpatul Radu Lucian ar fi intervenit pe lângă un inspector ITM Sibiu impunându-i acestuia să întrerupă controlul pe care îl efectua la societate comercială cu care soţia sa se afla în relaţii contractuale şi să nu aplice o sancţiune contravenţională respectivei societăţi, pentru a nu periclita contractul de prestări servicii dintre cele două societăţi, potrivit procurorilor DNA.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligaţii între care: să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar şi să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele, respectiv funcţia de inspector şef adjunct al ITM Sibiu.

Lui Radu Lucian i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici