- Home
- Social
- CONSTANŢA, (13.02.2014, 17:39)
- Cosmin Vaideanu
Instanţa a respins solicitarea lui Nicuşor Constantinescu de ridicare a controlului judiciar
Tribunalul Constanţa a respins, joi, solicitarea preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, de ridicare a controlului judiciar, măsură instituită de procurorii DNA, care îl cercetează pentru şase infracţiuni de abuz în serviciu, decizia instanţei fiind definitivă.
Urmărește
131 afișări
Nicuşor Constantinescu (Imagine: Alexandru Raita/ Mediafax Foto)
Preşedintele CJ Nicuşor Constantinescu, urmărit penal pentru şase infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, a depus, miercuri, la Tribunalul Constanţa, o plângere împotriva măsurii de control judiciar dispusă de DNA.
Joi, magistraţii Tribunalului Constanţa i-au respins solicitarea lui Nicuşor Constantinescu, hotărârea instanţei fiind definitivă.
De asemenea, Nicuşor Constantinescu este obligat la plata a 100 de lei reprezentând cheltuieli judiciare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au luat, luni, măsura controlului judiciar în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinscu, aceasta înlocuind măsura interdicţiei de a părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile, dispusă în ianuarie, anterior intrării în vigoare a noilor coduri.
Măsura controlului judiciar în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa a intrat în vigoare joi, la expirarea interdicţiei de a părăsi ţara.
Controlul judiciar este o măsură preventivă prevăzută de noul Cod de procedură penală, necesară în scopul împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală.
În perioada în care se află sub control judiciar, Nicuşor Constantinescu trebuie să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie sau la organul desemnat cu supravegherea ori de câte ori este chemat, să informeze cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea conform programului întocmit de poliţie şi, să nu părăsească România fără încuviinţarea prealabilă a procurorului, acesta având şi interdicţia de a deţine sau folosi arme.
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost ridicat de procurorii anticorupţie în 15 ianurie, din faţa sediului CJ, şi dus la audieri la DNA. În momentul în care a fost ridicat de anchetatori, Constantinescu a încercat să se opună şi a refuzat să fie urcat în maşina anchetatorilor, el reclamând că se face un abuz întrucât a fost emis mandatul de aducere fără ca el să fie citat şi să semneze citaţia.
Constantinescu a fost audiat la DNA timp de aproximativ o oră şi jumătate, iar la ieşirea din sediul instituţiei a declarat că va face plângere la Parchet pentru modul în care a fost ridicat, "ca un animal", de către procurorii DNA, pe care i-a acuzat de abuz şi poliţie politică, el spunând că este "jignitor" ce s-a întâmplat.
Procurorii anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Nicuşor Constantinescu pentru şase infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave.
Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, Nicuşor Constantinescu şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, "în sensul că a dispus efectuarea unor plăţi nelegale în valoare totală de 23.105.903,62 lei (peste cinci milioane euro)".
Procurorii DNA - Serviciul teritorial Constanţa au anunţat, în 15 ianuarie, că Nicuşor Constantinescu are interdicţia de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.
O zi mai târziu, Nicuşor Constantinescu a depus o solicitare la DNA Constanţa pentru întreruperea interdicţiei de a părăsi ţara pentru 30 de zile, cerere acceptată de procurorii anticorupţie, care au decis că acesta poate părăsi ţara până în 30 ianuarie, respectiv pentru o perioadă de 15 zile. Potrivit reprezentanţilor DNA Constanţa, Nicuşor Constantinescu a primit acest drept deoarece a prezentat documente din care a reieşit că suferă de o afecţiune severă şi este necesar să meargă la tratament la o clinică din străinătate. Ulterior, măsura de întrerupere a interdicţiei de a părăsi ţara a fost prelungită cu două zile faţă de termenul iniţial.
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a fost, din 23 până în 31 ianuarie, la Spitalul Stanford din California, pentru investigaţii medicale.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Citește pe www.zf.ro: Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe