- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (30.12.2016, 17:02)
- Claudiu Surmei
Instanţa a revocat controlul judiciar pe cauţiune pentru Dan Adamescu / Omul de afaceri este internat în continuare în stare foarte gravă
Magistraţii Curţii de Apel au admis, vineri, contestaţia omului de afaceri Dan Adamescu faţă de măsura controlului judiciar pe cauţiune în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată, alături de Angela Toncescu, pentru prejudicierea Astra cu 800 de milioane de lei, decizia fiind definitivă.
Urmărește
1448 afișări
Instanţa a revocat controlul judiciar pe cauţiune pentru Dan Adamescu / Omul de afaceri este internat în continuare în stare foarte gravă (Imagine: Liviu Adascalitei / Mediafax Arhiva Foto)
Măsura controlului judiciar pe cauţiune impusă pentru Dan Adamescu a fost revocată, vineri, după ce magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis contestaţia omului de afaceri. Cauţiunea fixată de procurori era de 40 milioane de lei. Decizia judecătorilor este definitivă.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Dan Adamescu, în data de 21 decembrie 2016, pentru că ar fi prejudiciat SC Asigurare Reasigurare Astra SA cu suma de 800 de milioane de lei.
Potrivit procurorilor, "inculpatul Adamescu Dan Grigore, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Societăţii de Asigurare Reasigurare ASTRA SA, în perioada 2011-2013, a administrat în mod defectuos societatea Astra, în scopul obţinerii unor avantaje personale sau în favoarea grupului de firme afiliate. Administrarea defectuoasă a constat în utilizarea unor practici/metode ilegale pentru a cosmetiza situaţia financiară a societăţii Astra, măsuri de natură să acopere activitatea infracţională, dar care, în subsidiar, au determinat şi alterarea gravă a mecanismelor de funcţionare a pieţei interne a asigurărilor".
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Alături de Adamescu sunt judecaţi şi Angela Toncescu, fost preşedinte al CSA, Tudor Baltă şi Constantin Buzoianu, foşti vicepreşedinţi al CSA, Dan Constantinescu, Daniela Popa, Corneliu Moldoveanu, membri ai CSA, Anabella Ruse, director în cadrul CSA, Marinela Nemeş, director în cadrul CSA, Carmen Ivan, tot director în cadrul CSA.
Potrivit DNA, aceştia l-ar fi ajutat pe omul de afaceri pentru ca, între 2011-2013, să "efectueze o serie de demersuri păguboase" pentru Astra, "cu încălcarea unor dispoziţii din Codul fiscal şi a legislaţiei pieţei asigurărilor şi reasigurărilor". Procurorii susţin că astfel societatea Astra a intrat în procedura administrării speciale şi ulterior în faliment, cu o pagubă de 795.387.999 lei.
Dosarul a fost trimis pentru judecată la Tribunalul Bucureşti, cu propunerea de a menţine sechestrul asigurator de peste 857.000.000 de lei instituit asupra acţiunilor şi a părţilor sociale pe care Dan Adamescu le deţine la diferite firme. În acest caz, Astra s-a constituit parte civilă cu suma de 788.978.853,37 lei iar Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu suma de 714.089.825,66 lei.
Omul de afaceri Dan Adamescu este internat, în stare foarte gravă, la un spital privat din Capitală.
"El este în continuare în camera septică, i se face dializă, nu este nicio îmbunătăţire. Sora lui l-a văzut, dar nu mai pot intra rudele la el pentru că acea cameră este sterilă şi nimeni nu se poate apropia în afară de medici. Sora lui a cerut o vizită pentru luni, dar asta numai în cazul în care există îmbunătăţiri şi îl pot transfera la alt salon. Medicii sunt foarte rezervaţi. Ei fac tot ce pot. Nu ne-au zis că ar exista vreo mică şansă, au rămas rezervaţi, nu s-a schimbat nimic. Nu se ştie cât va mai sta în spital", a declarat pentru MEDIAFAX Adriana Constantinescu, nora lui Dan Adamescu.
Femeia declara pentru MEDIAFAX, pe 26 decembrie, că omul de afaceri "a venit cu nenumărare bacterii din închisoare".
La finele lunii noiembrie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au respins cererea de eliberare condiţionată depusă de Dan Adamescu astfel că acesta ar trebui să rămână în închisoare cel puţin până pe 19 februarie 2017, când poate depune o nouă solicitare de eliberare condiţionată, a stabilit instanţa.
Dan Adamescu a fost condamnat definitiv, în luna mai, la patru ani şi patru luni de închisoare în dosarul în care era acuzat că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă, alături de el fiind condamnaţi şi patru magistraţi la pedepse cuprinse între 3,4 ani şi 12 ani şi două luni. El a fost găsit vinovat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.
Citeşte şi: Sorin Blejnar va petrece Revelionul în arest
Citeşte şi: Vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării. PROGNOZA METEO pentru Sâmbătă şi Duminică
Citeşte şi: Petreceri în stradă, căsătorii de Revelion şi spectacole de artificii în noaptea dintre ani
Citeşte şi: ÎCCJ decide pe 5 ianuarie dacă va emite mandat de arestare în lipsă pentru Sebastian Ghiţă
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe