Prima pagină » Social » Cinci poliţişti de frontieră din Timiş au fost răniţi într-un accident de circulaţie

Cinci poliţişti de frontieră din Timiş au fost răniţi într-un accident de circulaţie

Cinci poliţişti de frontieră din judeţul Timiş au fost răniţi, marţi seară, după ce maşina în care se aflau a ajuns într-un şanţ, şoferul încercând să evite două căprioare care au sărit în faţa autoturismului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Poliţiştii de frontieră îşi terminaseră serviciul la punctul de frontieră şi se întorceau, cu maşina unuia dintre ei, la Timişoara. Lângă localitatea Foeni, două căprioare au sărit în faţa maşinii, iar potrivit martorilor şoferul s-a speriat şi a tras brusc de volan, autoturismul intrând într-un şanţ.

Toţi cei cinci poliţişti au fost transportaţi la spital, iar potrivit medicului SMURD Alina Petrican aceştia au suferit diferite fracturi.

Alin Ciocan, ofiţer de presă la Poliţia Judeţeană Timiş, a declarat că şoferul maşinii a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a stabilit că nu consumase băuturi alcoolice.