Instanţa supremă va da în 20 mai verdictul în dosarul lui Becali privind schimbul de terenuri

Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a rămas în pronunţare, marţi, în cazul recursului făcut de procurorii anticorupţie împotriva deciziei prin care Gigi Becali şi celelalte persoane judecate în dosarul schimbului de terenuri cu MApN au fost achitate.

Urmărește
438 afișări
Imaginea articolului Instanţa supremă va da în 20 mai verdictul în dosarul lui Becali privind schimbul de terenuri

Gigi Becali (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)

La termenul de marţi al procesului, instanţa a constatat că cercetarea în faza recursului este încheiată şi a ascultat pledoariile acuzării şi apărării.

Procurorii DNA au cerut condamnarea la pedepse cu închisoarea a lui George Becali şi a celorlalţi inculpaţi, în vreme ce apărătorii acestora au arătat că, în raport de probele anchetatorilor şi de situaţia juridică a celor două terenuri vizate, se impune achitarea clienţilor lor pentru acuzaţiile aduse de anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Unul dintre avocaţii lui George Becali, Florin Surghe, le-a arătat judecătorilor că MApN nu putea suferi un prejudiciu în contextul în care, potrivit probelor din dosar, nu avea titlu de proprietate asupra terenului pe care l-a schimbat cu finanţatorul Stelei.

În acest context, avocatul a explicat că titlul de proprietate asupra acelui teren aparţinea unor terţi şi nicidecum ministerului, fiind dat acestuia doar cu drept de folosinţă.

Astfel, chiar şi după schimb, cei prejudiciaţi nu sunt statul sau Ministerul Apărării, ci terţe persoane, a arătat Surghe.

Cel de-al doilea avocat al lui Gigi Becali, Bogdan Vlad, le-a depus judecătorilor o declaraţie notarială autentificată în care clientul său arată că se obligă să despăgubească orice terţe persoane sau Ministerul Apărării în cazul în care se constată că prin schimbul de terenuri făcut s-a creat un prejudiciu.

Avocatul lui Becali a mai arătat că, în opinia sa, acest document înlătură răspunderea penală a respectivului schimb, în contextul în care, în absolut orice situaţie, un eventual prejudiciu este acoperit de către clientul său fie faţă de terţe persoane care ar putea revendica terenurile în viitor, fie faţă de Ministerul Apărării Naţionale, în raport de decizia definitivă a instanţei supreme.

Avocaţii lui Victor Babiuc şi Dumitru Cioflină le-au arătat judecătorilor că cei doi sunt "oameni de onoare", cu un anume cod etic şi cu instrucţie militară, fiind departe de a fi săvârşit faptele imputate de procurorii anticorupţie.

În ultimul cuvânt, generalul Cioflină, fost şef al Statului Major General, a arătat că procurorul DNA care a instrumentat acest dosar "a mistificat" adevărul în ceea ce-l priveşte. Cioflină a explicat în faţa instanţei că era atât de riguros cu tot ceea ce însemna activitate de serviciu, încât subalternii îl prorecliseră la un moment dat "generalul Stopper".

Cioflină a mai explicat că ani întregi a gestionat şi aproape jumătate din bugetul MApN şi că toate documentele întocmite de el sunt "la punct şi virgulă", nefiind lăsat niciodată loc de eroare.

Generalul a mai arătat că îl cutremură gândul că procurorul DNA a solicitat degradarea sa militară odată cu o eventuală condamnare la închisoare cu executare.

Ioana Babiuc, fiica fostului ministru al Apărării Victor Babiuc, a arătat în faţa celor cinci judecători că îl vede pe tatăl său capabil "să percuteze" la dorinţele "unuia şi altuia", cu atât mai mult cu cât, în situaţia dată, ultimul cuvânt îl avea Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Instanţa a rămas în pronunţare în acest caz şi urmează să ia o decizie definitivă în 20 mai.

George Becali, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, fiica acestuia, Ioana, şi Dumitru Cioflină au fost achitaţi, în 24 mai 2012, de instanţa supremă în dosarul schimbului de terenuri dintre Becali şi Ministerul Apărării Naţionale, decizia fiind atacată cu recurs de către procurori.

Astfel, George Becali a fost achitat pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, Victor Babiuc şi fiica lui, Ioana, pentru luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită, iar Dumitru Cioflină pentru abuz în serviciu. Decizia a fost atacată cu recurs la completul de cinci judecători al instanţei supreme, care va da o sentinţă definitivă în acest dosar.

Magistraţii instanţei supreme au decis achitarea celor patru pe motiv că lipseşte unul dintre elementele infracţiunii.

Probele procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu dovedesc acuzaţiile aduse lui George Becali, Victor Babiuc, Ioanei Babiuc şi lui Dumitru Cioflină în legătură cu schimbul de terenuri dintre omul de afaceri şi MApN, arătau judecătorii instanţei supreme în motivarea deciziei de achitare a acestora.

Lipsa probelor care să conducă la stabilirea unei legături între încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi aprobarea celui de-al doilea schimb de terenuri de către Victor Babiuc a determinat Parchetul să încerce să dea o conotaţie penală unor împrejurări care fie sunt pe deplin explicabile şi lipsite de orice relevantă, fie sunt flagrant contrazise de probatoriul administrat chiar în cursul urmăririi penale, notau judecătorii în documentul citat.

Potrivit procurorilor, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici