Institut UBB: Legea educaţiei duce la scăderea drastică a numărului doctoranzilor

Legea educaţiei va duce la scăderea drastică a numărului doctoranzilor şi la pierderea bruscă a conducătorilor de doctorat cu cea mai mare experienţă didactică şi de cercetare, care vor fi pensionaţi la 65 de ani, arată o analiză a Institutului de Studii Doctorale al UBB Cluj.

Urmărește
8 afișări

Potrivit analizei transmise, duminică, de Universitatea "Babeş-Bolyai"(UBB) din Cluj-Napoca, Lege educaţiei împiedică universităţile din România să aplice recomandările europene în dezvoltarea studiilor universitare de doctorat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Legea educaţiei împiedică universităţile din România să aplice recomandările europene în dezvoltarea studiilor universitare de doctorat, impunându-le un cadru obligatoriu rigid, în care rolul decidenţilor principali este atribuit Guvernului şi Ministerului Educaţiei. Legea va duce la scăderea drastică a numărului doctoranzilor, la pierderea bruscă a conducătorilor de doctorat cu cea mai mare experienţă didactică şi de cercetare, dar şi la excluderea instituţiilor organizatoare de studii universitare de doctorat din procesul acordării calităţii de conducător de doctorat", se arată în document.

Reprezentanţii UBB au precizat că noile măsuri colective din domeniul doctoratului - desfiinţarea doctoratului la forma fără frecvenţă, pensionarea obligatorie a conducătorilor de doctorat la 65 de ani, încetarea activităţii de conducere a doctoratelor la 70 de ani, limitarea numărului de doctoranzi la opt - care nu ţin seama de situaţia concretă din instituţiile de învăţământ superior "sunt îngrădiri care vor avea urmări negative imediate".

Analiza relevă că, după apariţia Legii educaţiei, "nu va mai exista posibilitatea de a se efectua studii de doctorat la fără frecvenţă, căci un articol al legii prevede că «programele de studii universitare de doctorat se pot organiza numai la forma de învăţământ cu frecvenţă»".

"Prin această prevedere se împiedică accesul la studiile universitare de doctorat al tuturor acelor persoane încadrate în muncă care nu doresc să renunţe la locul de muncă pe perioada studiilor de doctorat, dar care sunt dornice să-şi aprofundeze pregătirea profesională. Va scădea şi numărul străinilor interesaţi de studiile de doctorat din România", se precizează în analiza UBB.

De asemenea, Legea educaţiei, care limitează dreptul de a profesa cadrelor didactice care au împlinit 65 de ani, va duce la plecarea din sistem a conducătorilor de doctorat.

"La începutul anului universitar 2011/2012, toţi cei 133 de conducători de doctorat din UBB, care au împlinit vârsta de 65 de ani, vor fi pensionaţi în conformitate cu Legea educaţiei. Pentru aceşti profesori, care deţin calificarea academică cea mai înaltă, şi care, timp de peste 40 de ani, şi-au pus întreaga capacitate în slujba învăţământului superior din România, posibilitatea de a-şi continua activitatea doar în regim de plată cu ora constituie, fără îndoială, o profundă umilire", se mai arată în analiza UBB.

Un alt efect al Legii educaţiei, reliefat de analiza Institutului de Studii Doctorale al UBB, este că, spre deosebire de practica europeană, "în România instituţiile de învăţământ superior nu vor mai juca niciun rol în procesul acordării calităţii de conducător de doctorat".

"Verificarea atentă a capacităţilor şi performanţelor didactice şi de cercetare a viitorilor conducători de doctorat de la UBB, care s-a făcut până în prezent la nivelul catedrelor, facultăţilor, Senatului, este eliminată. Decizia referitoare la cine poate fi conducător de doctorat este luată de o instituţie naţională, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), un organism consultativ al Ministerului Educaţiei", se precizează în document.

Analiza Institutului de Studii Doctorale al UBB a avut loc în baza Hotărârii Colegiului Senatului Universităţii clujene din 28 februarie 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici