Întârziere de aproape o sută de minute a trenului Iaşi-Timişoara Nord, din cauza unei defecţiuni

Publicat: 02 11. 2015, 14:14
Actualizat: 30 03. 2020, 05:25

Revizorul regional în siguranţa circulaţiei în cadrul Regionalei CFR Timişoara, Cristian Udrea, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că, luni, a apărut o defecţiune tehnică la trenul care circula pe relaţia Iaşi-Timişoara Nord.

„La ora 8.18, trenului care circula pe relaţia Iaşi-Timişoara Nord, în gara Orăştie, i s-a avariat pantograful, la locomotivă. A plecat din staţie, cu tracţiune Diesel, la ora 9.58, cu 99 de minute întârziere, iar la ora 11.03 a fost repusă linia sub tensiune. A venit drezina, s-a verificat firul de contact, iar în prezent se circulă normal”, a declarat Cristian Udrea.

Potrivit sursei citate, alte două trenuri au avut întârzieri din cauza acestei defecţiuni.

Astfel, un tren a stat 29 de minute în staţia Aurel Vlaicu, iar un al doilea a staţionat 42 de minute în staţia Şibot.

În tot acest timp, călătorii au aşteptat în vagoane până la remedierea defecţiunii.