Cu alte cuvinte, pentru a scăpa de datoria de peste 17 milioane euro, consilierii municipali ar trebui să fie de acord ca omul de afaceri să construiască "zgârie-nori" în parcul Bordei.
"Am avut o discuţia cu domnul Constanda, cu avocatul acestuia şi cu liderii de grup din CGMB pentru a găsi o soluţie amiabilă prin care să nu afectăm bugetul municipal. Constanda ar renunţa la acele penalităţi, evident cu unele condiţii", a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Adriean Videanu.
Una din condiţiile impuse de Constanda ar fi schimbarea indicatorilor urbanistici ai zonei Bordei.
Transformarea indicativilor urbanisitice ai terenului Bordei se poate face numai de către CGMB, prin aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal. Adică, consilierii municipali ar fi scutiţi de la plata celor 17 milioane de euro dacă trasformă terenul din V4 (zonă verde cu acces public, cu funcţiune de parc sau zonă de agrement) în M3 (zonă cu constrsucţii mixte cu regim de înălţime de cel puţin 8-10 nivele).