Interdicţie de circulaţie a vehiculelor grele la nivel naţional, inclusiv în localităţi
Interdicţia de circulaţie a vehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone, aplicată pentru intervalul orar 11.00-20.00, va fi extinsă la nivelul întregii ţări, inclusiv în interiorul localităţilor, a anunţat, la Guvern, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Interdicţie de circulaţie a vehiculelor grele la nivel naţional, inclusiv în localităţi
Interdicţia este valabilă începând de joi, 19 iulie, şi va fi menţinută până duminică, 22 iulie.
"Excepţie vor face transporturile pentru aprovizionarea corectă a magazinelor şi spitalelor, pentru servicii poştale, carburanţi, deşeuri, distribuţie a apei şi alimentelor în zonele calamitate, intervenţii de forţă majoră şi transport al maşinilor avariate", a spus Nicolăescu.,
Iniţial, interdicţia de circulaţie a vehiculelor grele era aplicată doar pe drumurile naţionale şi autostrăzi din 21 de judeţe, pentru a preveni deteriorarea asfaltului ca urmare a caniculei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
Avertizarea cu cod portocaliu a fost extinsă, începând de joi, şi pentru zonele joase din alte 13 judeţe, unde vor fi înregistrate temperaturi de 39-40 grade Celsius în perioada 19-20 iulie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO