Intervenţie a salvamontiştilor pentru recuperarea unor turişti surprinşi de grindină în Bucegi

Salvamontiştii din Buşteni au plecat, luni după-amiază, în căutarea mai multor turişti, între care şi copii, care au sunat şi au cerut ajutor după ce au fost surprinşi de o ploaie torenţială cu grindină pe Platoul Bucegi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
6 afișări

Potrivit şefului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, salvamontiştii au primit cel puţin zece apeluri de la turişti surpinşi de ploaie cu grindină în Bucegi.

"Unii nu mai pot înainta fiindcă au de traversat un curs de apă care s-a umflat, iar alţii sunt împreună cu copii şi înaintează foarte greu în condiţiile în care jumătate din Platoul Bucegi este acoperit cu grindină", a spus Haiduc.

În acelaşi timp, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină pentru recuperarea unui bărbat rămas blocat pe traseul Jepii Mari din Bucegi. Potrivit datelor furnizate salvamontiştilor de către familia acestuia, bărbatul este blocat pe un vârf sau pe o stâncă de unde nu mai poate coborî.

La ora transmiterii acestei ştiri, toţi salvamontiştii din Buşteni participă la operaţiunile de recuperare a turiştilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici