- Home
- Social
- ORADEA, (30.01.2025, 15:17)
- Cosmin Pirv
Intervenţie în premieră la Spitalul Judeţean Bihor pentru tratarea unui trombembolism pulmonar
La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor (SCJUBH) a fost tratat un pacient cu trombembolism pulmonar, prin trombectomie pe cateter, procedură realizată în premieră naţională, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale.
Urmărește
198 afișări
Intervenţie în premieră la Spitalul Judeţean Bihor pentru tratarea unui trombembolism pulmonar
Potrivit unui comunicat al SCJUBH, pacientul în vârstă de 46 de ani a ajuns la spital în urma unui accident vascular cerebral ischemic sylvian stâng. Acesta a fost tratat printr-o trombectomie în cadrul Compartimentului de Radiologie Intervenţională. Ulterior, pacientul a dezvoltat edem cerebral, fiind transferat de urgenţă pe Secţia Clinică Neurochirurgie I, unde i s-a efectuat intervenţia de craniectomie decompresivă.
În cursul spitalizării, pacientul a dezvoltat un trobembolism pulmonar, însoţit de colaps hemodinamic. Un cheag de sânge (trombul) s-a deplasat în circulaţia sanguină de la nivelul picioarelor, blocându-se într-unul dintre vasele de sânge care transportă sânge de la cord la plămân, cauzând embolia pulmonară.
„În aceste cazuri, tratamentul clasic este tromboliza sistemică. Aceasta este o procedură medicală utilizată pentru a dizolva cheagurile de sânge care blochează vasele, prevenind astfel deteriorarea ţesuturilor sau organelor afectate. În acest caz însă, din cauza AVC-ului recent şi al intervenţiilor chirurgicale, pacientul avea contraindicaţii absolute pentru tromboliză. Astfel, în cadrul unei comisii multidisciplinare compusă din medicii cardiologi intervenţionişti, radiologi intervenţionişti şi anestezişti, s-a decis efectuarea unei trombectomii pe cateter cu ajutorul unui dispozitiv de aspiraţie (penumbra) care permite aspirarea selectivă a cheagului, limitând pierderile de sânge”, se arată în comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
Medicii hihoreni spun că trombectomia pe cateter este o procedură minim invazivă utilizată pentru a elimina cheagurile de sânge din vase, în special în cazurile de trombembolism pulmonar sau de accident vascular cerebral ischemic.
„Aşadar, în data de 16 ianuarie 2025, în premieră naţională, s-a efectuat trombectomia pe cateter la nivelul arterelor pulmonare. Intervenţia a presupus introducerea unui cateter la nivelul arterelor pulmonare şi aspirarea conţinutului trombotic, restabilind astfel permeabilitatea şi fluxul de sânge dinspre cord înspre plămân. Intervenţia a decurs bine, pacientul a avut o evoluţie favorabilă şi este externat”, mai arată reprezentanţii spitalului.
Conform acestora, procedura se practică pentru tratamentul trombembolismului pulmonar cu risc înalt şi intermediar înalt, fiind efectuată frecvent în celelalte ţări europene: „Din păcate, această metodă are o penetranţă scăzută în ţara noastră datorită inexistenţei unui program naţional şi a finanţării adecvate”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe